Portarul Silviu Lung jr a semnat pentru Politehnica Iași3Foto© sport.hotnews.ro

Portarul Silviu Lung jr a semnat pentru Politehnica Iași

, 4 știri, 33 vizualizări

Portarul, născut la Craiova pe data de 4 iunie 1989, a evoluat ultima oară în Arabia Saudită, la Al-Raed. El a început fotbalul la Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat și la nivel de seniori, până în anul 2011. Silviu Lung junior a mai evoluat la Astra Giurgiu, de unde a plecat în Turcia, la Kayserispor, unde a jucat până în vara anului 2022, când a plecat în Arabia Saudită.

Lung s-a impus ca titular la toate echipele la care a evoluat în carieră, bifând 218 prezențe în Liga 1, 125 de prezențe în primul eșalon fotbalistic al Turciei și 27 în cel al Arabiei Saudite. El are și 36 de partide jucate în cupele europene. Portarul are trei prezențe în echipa națională a României, dar și 19 la selecționata U21.

Poli Iași i-a mai transferat în această vară pe Dumitru Celeadnic (Sheriff Tiraspol), Sorin Șerban (FCSB), Carlos Eduardo Bacila Jatoba (Londrina/Brazilia), Andrei Gheorghiță (FC Bihor), George Cherman (FC Bihor), Luis Phelipe de Souza Figueiredo (Atletico Goianiense/Brazilia), Andrei Ciobanu, Claudiu Belu-Iordache (ambii de la Rapid), Mihai Bordeianu (''U'' Cluj) și Nicolas Samayoa (Comunicaciones FC/Guatemala).