Prețul convorbirilor pe mobil scade cu 10% - proiect© antena3.ro

Prețul convorbirilor pe mobil scade cu 10% - proiect

, 5 știri, 16 vizualizări

Măsura vine ca urmare a faptului că statele UE se pregătesc să adopte un tarif unic la nivel european, decizie care va fi luată până la finalul anului 2020, a anunțat vineri autoritatea de reglementare.

"ANCOM a propus, ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizată a avea loc până la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenți/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic față de nivelul actual. Ne așteptăm ca această reducere să se reflecte și în tariful pe care îl plătește fiecare utilizator pentru apelurile către terminalele mobile", susține Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

În acest context, arbitrul telecom precizează că Lycamobile, Orange România, Vodafone România, RCS&RDS și Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnați cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie, vor fi obligați să nu depășească nivelul de 0,76 eurocenți/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria rețea, față de 0,84 eurocenți/minut, cât este în prezent.