Prima decizie a lui Boris Johnson, după Brexit, consternează Europa. Cum vrea să pună presiune pe UE în negocierile comerciale4Foto© stirileprotv.ro

Prima decizie a lui Boris Johnson, după Brexit, consternează Europa. Cum vrea să pună presiune pe UE în negocierile comerciale

, 7 știri, 22 vizualizări

Premierul britanic Boris Johnson se pregătește să introducă controale vamale și la frontieră depline pentru toate bunurile din UE care intră în Regatul Unit după Brexit.

Potrivit The Daily Telegraph, aceasta este o tentativă de a pune presiune pe blocul comunitar în negocierile comerciale. “Plănuim controale depline pentru toate declarațiile de import-export din UE, declarațiile de securitate, controale privind sănătatea animală și toate bunurile de supermarket care trec prin posturile de inspecție de la frontieră”, a declarat o sursă guvernamentală de rang înalt sub acoperirea anonimatului. “Asta va dubla sarcina practicată la frontieră în ianuarie 2021”, a adăugat sursa citată, scrie Agerpres.

The Daily Telegraph mai scrie în articolul că Bruxellesul i-a prezentat Londrei o notă de plată de 1,09 miliarde de lire sterline tocmai la momentul ieșirii din UE, în urma recalculărilor operate în baza unui PIB mai mare și a facturilor de TVA.