Punctele de control de frontieră din aeroportul Henri Coandă vor avea o capacitate limitată până duminică2Foto© adevarul.ro

Punctele de control de frontieră din aeroportul Henri Coandă vor avea o capacitate limitată până duminică

, 7 știri, 4 vizualizări

Pe fluxul de sosiri internaționale a aeroportului Henri Coandă se derulează lucrări de relocare a ghișeelor de frontieră, în contextul aderării la Air Schengen, ceea ce va determina o capacitate limitată, care va fi în vigoare până duminică, 31 martie 2024, transmite Compania Națională Aeroporturi București într-un comunicat de presă remis miercuri.

Potrivit sursei citate, orțile automate de control de frontieră (ABC – Automatic Border Control) de pe fluxul de plecări internaționale au fost deja relocate pe fluxul de plecări non-Schengen. Totodată, pe fluxul de sosiri internaționale se derulează lucrări de relocare a unor ghișee de frontieră.

Toate aceste lucrări se efectuează în contextul aderării României la spațiul Schengen (cu frontierele aeriene și maritime) la data de 31 martie 2024; de la această dată vor fi supuși controlului de frontieră doar pasagerii care călătoresc spre/dinspre un aeroport dintr-o țară aflată în afara spațiului Schengen, adică mai puțin de 30% din totalul pasagerilor care tranzitează aeroportul Henri Coandă, menționează CNAB.