Sfaturi de la ANPC pentru vopsirea ouălor: Nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile4Foto© realitatea.net

Sfaturi de la ANPC pentru vopsirea ouălor: Nu folosiți vopsea tipografică sau pentru textile

, 5 știri, 8 vizualizări

Potrivit oficialului ANPC, achiziționarea vopselei se va face numai din locuri autorizate și după citirea cu atenție a etichetei produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare, data durabilității minimale.

„Atenție! La vopsirea ouălor nu utilizați vopsea pentru alte destinații, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, susține Paul Anghel într-o postare pe Facebook.

El spune că sfecla roșie este ideală pentru a vopsi ouăle.

„Această legumă este o sursă bună de pigmenți roșii și galbeni cunoscuți sub numele de betalaine. Betalainele sunt formate din betacianine (roșii) și betaxantine (galbene). Cea mai importantă betacianină din sfeclă este betanina și reprezintă 75-95 % din pigmentul roșu. Datorită acestei substanțe, sfecla are o culoare roșie intensă și poate acoperi ușor coaja poroasă a unui ou. De asemenea, în cazul în care vopseaua atinge albușul de ou, acesta poate fi consumat fără probleme”, a explicat directorul din cadrul ANPC.