Socialiștii spanioli ajung la un acord cu partidul separatist catalan2Foto© observatornews.ro

Socialiștii spanioli ajung la un acord cu partidul separatist catalan

, 4 știri, 19 vizualizări

În schimbul sprijinului lor, secesioniștii catalani au obținut viitoarea adoptare a unei legi foarte controversate, de amnistie pentru liderii și militanții lor urmăriți de justiție, în special pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei din 2017.

Sursa apropiată negocierilor nu a oferit detalii asupra conținutului acestui acord, ce ar urma să fie prezentat, potrivit media spaniole, la mijlocul zilei la Bruxelles, unde Carles Puigdemont s-a instalat după ce plecase din Spania în 2017, pentru a se sustrage urmării declanșate împotriva lui de justiția spaniolă.

Sprijinul a șapte deputați ai formațiunii lui Puigdemont, Împreună pentru Catalonia (Junts per Catalunya), îi este indispensabil lui Pedro Sanchez, clasat pe locul doi în alegerile legislative din 23 iulie, pentru ca el să dispună de o majoritate în parlament, ceea ce i-ar permite să continue ca prim-ministru. Proiectul legii de amnistiere a secesioniștilor catalani provoacă furia dreptei și extremei drepte spaniole, care îl acuză pe Pedro Sanchez că este dispus la orice pentru a se menține la putere.