Sorin Cârțu și-a anunțat ieșirea din fotbal7Foto© video.gsp.ro

Sorin Cârțu și-a anunțat ieșirea din fotbal

, 10 știri, 16 vizualizări

Sorin Cârțu nu mai este președinte al CS Universitatea Craiova, după cum a anunțat chiar el în cursul zilei de azi. Relațiile dintre el și patronul Mihai Rotaru se răciseră la finalul sezonului abia încheiat.

„Am decis să ies din fotbal! Principalul motiv sunt cei peste 55 de ani de fotbal pe care îi am. Am trecut prin cariera de fotbalist și antrenor, iar în ultimii patru ani și jumătate prin cea de conducător. Nu am venit cu foi ca să vorbesc, ci vorbesc exact ceea ce simt în momentul ăsta.

Sunt mândru de ce am realizat în domeniul ăsta. Sunt la momentul în care vreau să mulțumesc celor care au fost alături de mine. Mulțumiri, dar și omagii pentru niște colegi dispăruți. Crișan, Ștefănescu, Tilihoi, Balaci... Mi-au dat șansa să joc alături de ei. Au fost cei mai frumoși ai vieții mele, cei din Craiova Maxima. I-am trăit cu intensitate maximă și de care îmi aduc aminte cu plăcere și nostalgie”, a explicat Sorin Cârțu.