Tabloul care o înfățișează pe muza de aur a lui Picasso, vândut cu un preț record la New York6Foto1Video© hotnews.ro

Tabloul care o înfățișează pe muza de aur a lui Picasso, vândut cu un preț record la New York

, 8 știri, 20 vizualizări

Una dintre capodoperele pictorului spaniol Pablo Picasso, „Femme a la montre”, a fost vândută la licitație miercuri seara pentru suma de 139,3 milioane de dolari de către Sotheby's la New York, al doilea cel mai mare preț obținut vreodată pentru o operă a artistului, informează Reuters și Agerpres.

În sala arhiplină de la sediul Sotheby's din Manhattan a fost nevoie de doar câteva minute de licitație prin telefon pentru ca acest tablou să fie adjudecat, în aplauzele asistenței, pentru 139,36 milioane de dolari, cu tot cu taxe.

Tabloul din 1932 o înfățișează pe una dintre partenerele artistului spaniol, pictorița franceză Marie-Thérese Walter, și fusese estimat la peste 120 de milioane de dolari. Pictura a aparținut bogatei newyorkeze Emily Fisher Landau, care a murit anul acesta la vârsta de 102 ani și a cărei colecție de opere de Willem de Kooning, Mark Rothko și Andy Warhol este oferită la licitație în cadrul a două seri speciale, miercuri și joi, la sediul Sotheby's din New York.