The New York Times anunță, în premieră, că susține două candidate în alegerile prezidențiale din noiembrie2Foto© libertatea.ro

The New York Times anunță, în premieră, că susține două candidate în alegerile prezidențiale din noiembrie

, 5 știri, 15 vizualizări

The New York Times” (NYT) a anunțat că susține în premieră două candidate în alegerile prezidențiale din SUA, din 2020, pe senatoarele Elizabeth Warren și Amy Klobuchar, fiind pentru prima dată când publicația nu se poate pronunța în favoarea unui singur nume, informează luni AFP și dpa.

Pentru a justifica această ambivalență între cele două democrate cu programe electorale foarte diferite, prestigiosul cotidian a susținut că vrea să concilieze o alegere „radicală”, Elizabeth Warren, cu una „realistă”, Amy Klobuchar.

„O dezbatere esențială are loc în prezent între două viziuni ce ar putea determina viitorul partidului și poate al țării”, se spune într-un editorial al NYT. „Unii din interiorul partidului îl văd pe președintele Trump ca pe o aberație și cred că revenirea la o Americă mai rațională este posibilă. Apoi, există cei care cred că președintele Trump a fost produsul sistemelor politic și economic atât de corupte, încât acestea trebuie înlocuite”, adaugă publicația.