Un tânăr fotbalist român a murit în accident13Foto© stirileprotv.ro

Un tânăr fotbalist român a murit în accident

, 25 știri, 60 vizualizări

Denis Drîndă, un tânăr fotbalist de 21 de ani, a murit, într-un accident de circulație care a avut loc vineri după-amiază pe raza localității Băița, din județul Hunedoara. Denis se afla într-o mașină condusă de alt tânăr, care băuse.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, accidentul s-a produs după ce un tânăr de 23 de ani, care s-a urcat băut la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare într-o curbă la stânga și a intrat cu mașina într-un parapet de protecție de pe marginea drumului.

„În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani și rănirea altor trei persoane. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a menționat sursa citată.