USR și PLUS fuzionează, sâmbătă, în cadrul unui congres comun online14Foto© libertatea.ro

USR și PLUS fuzionează, sâmbătă, în cadrul unui congres comun online

, 25 știri, 66 vizualizări

Delegați ai USR și ai PLUS se reunesc, sâmbătă, într-un Congres desfășurat online, în vederea aprobării protocolului de fuziune a celor două partide.

„Liderii USR și PLUS se reunesc sâmbătă în cadrul unui congres comun extraordinar pentru a aproba protocolul de fuziune între cele două partide. În prima parte a zilei de sâmbătă, fiecare partid are o ședință separată pentru adoptarea protocolului de fuziune, iar de la ora 15.00 începe congresul comun în care va avea loc votul final pentru aprobarea Protocolului de fuziune între USR și PLUS”, se arată într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, congresul USR începe la ora 10.00 și se va transmite live pe Facebook discursul de deschidere a lui Dan Barna, iar convenția PLUS începe tot la ora 10.00 și se va transmite pe pagina de Facebook PLUS.