Viperă găsită peste oalele cu mâncare de pe aragaz, în Caraș-Severin
O femeie din Caraș-Severin s-a trezit cu o viperă peste oalele
cu mâncare aflate pe aragaz. Femeia a luat telefonul și imortalizat
scenele înspăimântătoare. Oamenii știu că în zonă sunt șerpi
periculoși și de obicei țin ușa închisă, dar, de data aceasta,
un eveniment neprevăzut i-a forțat să lase ușa de la intrare
După cum se vede în imaginile surprinse de profesoara Sanda Junea, în locuința ei din Ciclova (foto), șarpele se plimbă fără teamă pe oalele de pe aragazul femeii. „În general noi ținem ușa închisă, că știm că sunt vipere. Dar am înfundat scurgerea la bucătărie și a ieșit apă. Ca să se usuce mai repede am lăsat ușa puțin deschisă și probabil că atunci a intrat în casă. Până acum nu au mai intrat, dar în curte găsim în fiecare an. S-au înmulțit foarte mult aici, toată lumea spune că intră și în case”, a declarat femeia, potrivit caon.ro.