urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești18°
  • Important
  • Declarații
  • București
  • Constanța
  • Craiova
  • Donald Trump
  • Europa
  • George Simion
  • Ilie Bolojan
  • Kiev
  • Papa Francisc
  • Papa Leon al XIV-lea
  • Poliție
  • Republica Populară Chineză
  • Rusia
  • SUA
  • Ucraina
“ La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism grav avariat, izbit într-un arbore de pe marginea carosabilului, în interior aflându-se încarcerate și în stare de inconștiență două femei. Pompierii militari au descarcerat victimele, concomitent fiind acordat primul ajutor. Una dintre victime a fost extrasă și predată în stare de conștiență echipajului de pe ambulanța SAJ Vaslui, ulterior, femeia fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Cea de-a doua victimă a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, însă, din nefericire, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, astfel că medicul de pe ambulanță a declarat decesul
Nicușor Stanciu, un an
Accident grav in Vaslui: o femeie a murit si alta a fost grav ranita

Un avion cargo a aterizat la Istanbul fără să i se deschidă partea din față a trenului de aterizare

un anIstanbul

Declarații de Nicușor Stanciu

“ Există contact și o discuție pe tema asta. Încă nu a semnat, sunt negocieri foarte avansate, pe ultima sută de metri. Pentru următoarele două sezoane, e discuție pe următorii doi ani. S-au făcut…
Nicușor Stanciu, o zi
Edi Iordănescu revine. A bătut palma cu noua echipă, la aproape un an…
“ Din păcate, parizerul comercializat în hipermarketuri nu mai are nimic din consistența, savoarea, gustul și elementele nutritive ale acestui tip de preparat așa cum era fabricat în urmă cu câteva…
Nicușor Stanciu, 5 zile
Din ce este făcut parizerul Agricola, de fapt. Dragoș Pătraru a…
“ Mă bucur că astăzi putem prezenta pasagerilor din Bulgaria avantajele modelului Coradia Stream, bazat pe cele mai moderne tehnologii Alstom. Pasagerii din Italia, Olanda și multe alte țări europene,…
Nicușor Stanciu, 15 zile
Bulgaria cumpără 35 de trenuri de la Alstom. Parte din ele, din…

Ultimele evenimente

Atenționare de călătorie în Suedia ca urmare a reintroducerii controlului la frontierele interne

6 minuteSuedia

Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea. Autoturismul este securizat

36 de minuteVatican

Garry Kasparov face apel pentru prezență la vot: Dacă ai impresia că decizia nu e în mâinile tale,…

3 oreGari Kasparov

Echipa României la dublu mix a câștigat medalia de aur la Campionaele Europene U21 de tenis de masă

3 oreBratislava
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania