urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești27°
  • Important
  • Declarații
  • Adormirea Maicii Domnului
  • Arad
  • Brașov
  • Dunărea
  • Europa
  • Dinamo
  • Județul Tulcea
  • Superliga
  • Marea Britanie
  • Ministerul Apărării
  • Nicușor Dan
  • IGPF
  • Poliție
  • Tulcea
  • Ucraina
“ Nu negociem cu nimeni, nu știm niciun atacant, nu avem nimic pe listă, nu știu ce să zic. Am venit cu entuziasm, am arătat că vrem să câștigăm, chiar și după gol, dar nu e ușor să joci cu 5 underi, ești pe ultimul loc, e foarte greu, dacă nu înțelegem va fi foarte greu
Mihai Teja
Mihai Teja, 7 luni
Prima victimă după reluarea campionatului! Decizie radicală după…

Declarații de Mihai Teja

“ De aceea este foarte greu. Sper să apară o ofertă în care și clubul să își dorească aproximativ aceleași lucruri pe care mi le doresc și eu, astfel încât să putem face performanță. Îmi doresc foarte…
Mihai Teja
Mihai Teja, 3 luni
Fostul antrenor din Superliga și-a anunțat decizia
“ Deocamdată sunt în vacanță. Au existat niște discuții, și în afară și în țară, vedem ce se va întâmpla. Încă nu e nimic concret. Viața de antrenor, știți cum e, depinde de mulți factori și trebuie să…
Mihai Teja
Mihai Teja, 3 luni
Fostul antrenor din Superliga și-a anunțat decizia
“ Favorită nu există. Niciodată într-un derby nu există favorită și, de fiecare dată, echipa aflată într-o formă mai slabă se ridică la un nivel bun, pentru că există motivația jucătorilor, ambiții…
Mihai Teja
Mihai Teja, 3 luni
Fostul antrenor de la Dinamo și FCSB, înainte de derby: „Niciodată nu…

Ultimele evenimente

Regizorul român Florin Șerban câștigă marele premiu la Festivalul de la Locarno, cu filmul „Nu e…

2 oreElveția

Un fost profesor de la Cambridge, acuzat de plagiat, a fost găsit mort

4 oreLondra

Superliga: Rapid - Dinamo, primul derby bucureștean al sezonului

5 oreRapid București

Un fost primar al Iașului, condamnat la 19 ani de închisoare pentru viol, adus în România din Italia

7 oreItalia
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania