urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești18°
  • Important
  • Declarații
  • Anglia
  • București
  • Campionat mondial
  • Cupa Mondială
  • Constanța
  • DNA
  • Franța
  • Germania
  • Grand Slam
  • Iran
  • NATO
  • Reuters
  • Rusia
  • Wimbledon
  • Ucraina
“ Am fost fericit să aflu de interesul CFR-ului, încă de acum 2 luni când am rămas liber de contract, cei din club m-au contactat pentru a veni la Cluj și uite că acum am reușit să vin unde am fost dorit cel mai mult. Am venit cu gânduri bune la CFR Cluj, vreau să ajut echipa prin calitățile mele, să pun și alți jucători în valoare și să ne îndeplinim toate obiectivele propuse. Pentru acest sezon cel mai important lucru e să fiu sănătos, să mă ajute Dumnezeu să rămân sănătos, vreau să mă pregătesc cât de bine pot, să întru cât de repede, să îmi ajut colegii să întrăm într-o grupă europeană și să câștigăm campionatul. Fanilor le transmit să vină în număr cât mai mare la stadion să ne susțină. Eu unul o să dau totul pentru CFR Cluj și sper să ne atingem obiectivele
Andrei Cordea
Andrei Cordea, un an
Andrei Cordea este noul jucător al CFR Cluj

Declarații de Andrei Cordea

“ Datorită lui am reînceput să joc pentru că înainte am avut o perioadă cu fostul antrenor în care indiferent ce făceam nu era bine
Andrei Cordea
Andrei Cordea, 2 luni
Dan Petrescu poate reveni în Superliga
“ Știam că va fi un meci greu. Am făcut o primă repriză bună, dar în a doua nu am făcut ceea îmi doream și eu. Am venit încrezători și suntem fericiți că am câștigat. Trebuia să intrăm mai montați. Cred…
Andrei Cordea
Andrei Cordea, 2 luni
Andrei Cordea a explicat diferențele dintre reprize din Rapid - CFR…
“ O seară importantă pentru noi. Dacă nu reușeam să câștigăm, nu mai aveam nicio șansă să ne îndeplinim obiectivul. Mă bucur că am reușit să înscriu și să îmi ajut coechipierii. Nu știam că voi fi…
Andrei Cordea
Andrei Cordea, 3 luni
Andrei Cordea, replică după ce Daniel Pancu nu l-a titularizat în CFR…

Ultimele evenimente

Linda Noskova a câștigat câștigă primul său titlu de Grand Slam la Wimbledon

2 oreLinda Nosková

Federația Germană de Fotbal a anunțat că a ajuns la un acord cu Jurgen Klopp

9 oreJürgen Klopp

Rusia a accesat camerele de supraveghere din Olanda pentru a urmări transporturile militare către…

11 oreRusia

Mojtaba Khamenei promite răzbunarea pentru moartea lui Ali Khamenei. Ce mesaj transmite liderul

11 oreIran
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania