urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești25°
  • Important
  • Declarații
  • AFP
  • București
  • CFR
  • Donald Trump
  • Dinamo
  • FCSB
  • George Russell
  • Germania
  • Marele Premiu al Italiei
  • Monza
  • Moscova
  • Reuters
  • Rusia
  • SUA
  • Ucraina
“ Dacă vrei să fiu filosofic, am fost eu singur, pentru că m-am luptat în fiecare zi cu mine ca să fiu ceva mai bun în ceea ce făceam. Dar, altfel, nu am, pentru că am avut o educație spartană. Dumnezeu să o ierte pe maică-mea, care, la 1,50 metri înălțime îmi dădea niște palme de nu mă vedeam pe niciunde. Îmi spunea: 'scoate mâinile din buzunare, spune sărumâna și la domni, și la doamne, că așa se face.' Vin și din epoca în care taică-meu, Dumnezeu să îl ierte, dacă îmi aduc aminte întotdeauna purta pantofi în două culori, pălărie de fetru, costum la trei piese, adică era o altă cultură, altă lume. Să îți spun ceva: nici nu aș vrea să trăiesc în următorii cincizeci de ani. Viața pe care am avut-o noi nu există astăzi,
Ion Țiriac
Ion Țiriac, 10 luni
Cei mai mari adversari întâlniți de Ion Țiriac în viață: ce a spus…

Declarații de Ion Țiriac

“ Am 86 de ani (n.r. – 87 la data redactării articolului), nu mai am probleme de niciun fel, ziua de mâine e încă o zi, mulțumesc lui Dumnezeu, sper să o prind. De business se ocupă feciorul meu, merge…
Ion Țiriac
Ion Țiriac, o zi
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac, mesaj puternic despre moarte:…
“ E o treabă care nu ne mai aparține nouă, familiei. Familia a decis în unanimitate să o doneze fundației, în felul acesta să țină fundația și colecția. Cu toate că am primit o ofertă ieșită din comun,…
Ion Țiriac
Ion Țiriac, 2 zile
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte după ce a renunțat la miliardele de…
“ E o treabă care nu ne mai aparține nouă, familiei. Familia a decis în unanimitate să o doneze fundației, în felul acesta să țină fundația și colecția, cu toate că am primit o ofertă ieșită din comun…
Ion Țiriac
Ion Țiriac, 4 zile
Ion Țiriac și-a donat toată averea, estimată la peste 2 miliarde de…

Ultimele evenimente

Ursula von der Leyen vizitează Groenlanda pentru a promova „un parteneriat puternic” între Uniunea…

44 de minuteGroenlanda

Unde s-au dus banii pentru război? Ucraina a pierdut 1,2 miliarde de dolari pentru apărare

44 de minuteUcraina

Explicația României pentru votul favorabil la Noua Hartă a Lumii: e scandal uriaș pe plan…

o orăONU

Kimi Antonelli, victorie incredibilă în Marele Premiu al Italiei

2 oreKimi Antonelli
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania