urnet
  • Știri
  • Vremea
  • Horoscop
SeninBucurești27°
  • Important
  • Declarații
  • București
  • Dunărea
  • Europa
  • Franța
  • Germania
  • Guvernul României
  • Kiev
  • Nicușor Dan
  • Poliție
  • Reuters
  • Rusia
  • SUA
  • The Guardian
  • TikTok
  • Ucraina
“ Iată s-au canonizat 16 sfinți, mucenici, care se vor ruga pentru noi. Noi să-i avem în evlavia noastră, să ne bucurăm și nădăjduim că și cuvioșii părinții noștri părintele Elefterie și părintele Arsenie, și părintele Iustin din Moldova, vor ajunge și ei între cei ce vor fi între aleșii lui Dumnezeu în ceruri ca să se roage pentru noi, să fim și noi împreună cu ei, părtași la sfințenie și la locuința cea cerească
Teodosie Petrescu
Teodosie Petrescu, un an
IPS Teodosie vrea canonizarea unor preoti cu trecut legionar. Sa fim…

Declarații de Teodosie Petrescu

“ Iată și anul acesta, cu toate fricile care au fost, că nu mai ajunge lumina, Dumnezeu ne-a arătat purtarea sa de grijă și dragostea sa
Teodosie Petrescu
Teodosie Petrescu, 4 luni
România s-a luminat în noaptea de Înviere. La Constanța, Lumina Sfântă…
“ Această lumină nematerială, sfântă, este legătura noastră, a ortodocșilor, cu Dumnezeu, pe care nici un val sau vânt sau vreo primejdie nu o poate opri.
Teodosie Petrescu
Teodosie Petrescu, 4 luni
Cum a fost celebrată Învierea în România. „Să ducem Lumina mai departe…
“ Suntem în UE din secolul III, înaintea celorlalți
Teodosie Petrescu
Teodosie Petrescu, 7 luni
La slujba de Bobotează de la Constanța a răsunat imnul UE. ÎPS…

Ultimele evenimente

Primăriile trebuie să fie înrolate în platforma ghiseul.ro până pe 25 august

o orăRomânia

Cum se formează tornadele de foc, fenomenul periculos care a pus stăpânire pe Europa din cauza…

2 oreEuropa

După caniculă vin furtunile: vijelii de până la 80 km/h și ploi puternice în mai multe zone

5 oreBucurești

Cum au apărut doi turiști pe Platoul Bucegi. Imaginile publicate de Salvamont Prahova au revoltat…

5 orePlatoul Bucegi
Contact info@ournet-group.com

Version: 0.2.2

Afaceri
Publicitate
Surse de știri
Știri
Vremea
Horoscop
Curs valutar
Republica Moldova
Bulgaria
Italia
Ungaria
Cehia
India
Spania