15 conturi ale lui Horațiu Potra, închise de CEC Bank din cauza unor suspiciuni de finanțare a terorismului și spălare de bani
Informații de ultimă oră, înregistrate și în Centrala Incidentelor de Plăți de la Banca Națională a Româiei (BNR), arată că CEC Bank a închis 15 conturi aparținând lui Horațiu Potra și grupului de firme administrate de acesta, în urma unos suspiciuni de ,,spălare de bani și finanțare a terorismului”.
Practica închiderii conturilor bancare unilateral de către o bancă comercială este o măsură abuzivă, consideră experții, deoarece conturile sunt închise apriori fără o decizie a instanței de judecată, în urma unui proces, în care să fie aduse probe privind implicarea proprietarilor de cont sau a firmelor administrate, în operațiuni ilegale de spălare de bani sau de finanțare a terorismului.
CEC Bank a decis încă de acum două luni închiderea a 15 conturi bancare deschise pe numele lui Horațiu Potra și a patru dintre societățile acestuia, unitatea bancară invocând „riscuri de fraudă, de spălare a banilor, de finanțare a terorismului sau alte riscuri legale, reputaționale ori operaționale”. Potra a dat în judecată CEC Bank și a cerut redeschiderea conturilor. Cererea i-a fost respinsă de instanță, însă decizia nu este definitive, potrivit informațiilor apărute în media.