
A tras cu pistolul în mașina miresei
Polițiștii vâlceni efectuează cercetări după ce un bărbat, în vârstă de 30 de ani, originar din județ, ar fi tras două focuri cu un pistol tip airsoft asupra autoturismului în care se afla o mireasă.
„În data de 23 august, în apropierea restaurantului Ramada, a avut loc un incident care a creat panică. O persoană de sex feminin a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că un bărbat necunoscut ar fi tras două focuri de armă asupra autoturismului în care se afla. La scurt timp după apel, polițiștii au intervenit prompt, reușind identificarea și imobilizarea suspectului. Acesta a fost condus la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis duminică de IPJ Vâlcea.
Pistolul de tip airsoft nu este supus regimului de autorizare.
Mireasa care a sesizat incidentul a refuzat emiterea unui ordin de protecție, a indicat sursa citată.