Accident cu șapte mașini pe autostrada A14Foto© stirileprotv.ro

Accident cu șapte mașini pe autostrada A1

, 5 știri, 0 vizualizări

Accidentul în care au fost implicate șapte mașini a avut loc miercuri dimineața, pe autostrada A1, în apropiere de Vama Nădlac, județul Arad. Din cauza condițiilor de ceață, 7 mașini s-au ciocnit, iar în urma coliziunii, două persoane au fost rănite, potrivit ISU Arad, citat de News.ro.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, accidentul a avut loc pe sensul de mers spre frontieră și au fost trimise echipaje de pompieri militari de la Arad, pompierii voluntari din Nădlac și o ambulanță.

„În urma accidentului în care au fost implicate șapte autovehicule au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani și un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani. Cele două persoane sunt evaluate medical de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis ISU.