Accident cu trei morți pe A1, loviți de o cisternă. Făceau marcaje rutiere4Foto© cotidianul.ro

Accident cu trei morți pe A1, loviți de o cisternă. Făceau marcaje rutiere

, 6 știri, 15 vizualizări

”Pe fondul unor cauze care se vor stabili în urma cercetărilor, șoferul unui ansamblu TIR a lovit 3 bărbați (unul de 19 ani, din județul Teleorman, și doi de 20 și 37 de ani, din județul Dâmbovița) care efectuau marcaje rutiere, angajați ai unei societăți comerciale. Din păcate, impactul a dus la decesul celor trei persoane”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.

Traficul pe sensul Vâlcea - Sibiu este deviat la km. 225 al A1, zona Boița, spre DN 7.

”În accident au fost implicate o autocisternă (fără încărcătură) și o autoutilitară. Din nefericire, trei persoane de sex masculin prezintă leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând decesul acestora. Echipajele SMURD și SAJ au evaluat medical două persoane, un bărbat și o femeie. Ambii au refuzat transportul la spital”, a precizat ISU Sibiu.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 230, pe sensul de mers spre Sibiu, în zona localității Boița, județul Sibiu, unde trei persoane care făceau lucrări la partea carosabilă, pe banda nr.1, au fost acroșate de un autotren.