Accident grav lângă Spitalul Colentina, cu șase mașini6Foto1Video© mediafax.ro

Accident grav lângă Spitalul Colentina, cu șase mașini

, 6 știri, 0 vizualizări

Trei mașini aflate în mișcare și trei staționate au fost implicate miercuri dimineață într-un accident de circulație pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în zona Spitalului Clinic Colentina din Capitală. În urma accidentului, o femeie a ajuns la spital, iar în zonă au fost impuse restricții de trafic, anunță Brigada Rutieră.

Accidentul a avut loc în jurul orei 7:30.

„Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulație, în care au fost implicate trei autovehicule aflate în mișcare și trei staționate, iar din impact un autovehicul s-a răsturnat pe partea laterală stânga”, a transmis Brigada Rutieră.

Șoferii implicați au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele indicate fiind „zero”.