
Ace Frehley, chitarist și membru fondator al trupei Kiss, a murit la vârsta de 74 de ani
Ace Frehley, chitaristul principal și cofondatorul trupei Kiss, a murit joi la Morristown, New Jersey, la vârsta de 74 de ani. Muzicianul a decedat în urma leziunilor suferite după ce a căzut în studioul său de înregistrări luna trecută, a anunțat familia.
„Suntem complet devastați și îndurerați”, a declarat familia lui Frehley. „În ultimele sale clipe, am avut norocul să-l putem înconjura cu cuvinte, gânduri, rugăciuni și intenții pline de iubire, grijă și pace, în timp ce părăsea această lume. Prețuim toate amintirile frumoase, râsul său și celebrăm puterea și bunătatea pe care le-a dăruit celorlalți. Amploarea dispariției sale este de proporții epice și depășește înțelegerea. Reflectând asupra tuturor realizărilor sale incredibile din viață, memoria lui Ace va continua să trăiască pentru totdeauna!”, a transmis familia în comunicat.
Frehley a căzut în studioul său de înregistrări și s-a lovit la cap la sfârșitul lunii septembrie. A fost internat în spital timp de câteva săptămâni și conectat la aparate după ce a suferit o hemoragie cerebrală. Accidentul l-a obligat să anuleze un concert în California. Câteva zile mai târziu, echipa sa a postat pe rețelele sociale că anulează restul turneului din 2025, invocând „unele probleme de sănătate”, relatează News.ro.