Acuzații grave la o grădiniță din Craiova. Copii umiliți și amenințați de educatoare2Foto1Video© stirileprotv.ro

Acuzații grave la o grădiniță din Craiova. Copii umiliți și amenințați de educatoare

, 4 știri, 0 vizualizări

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au deschis o anchetă după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de purtare abuzivă comise de o educatoare de 27 de ani de la o grădiniță privată din municipiu.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dolj, sesizarea a fost făcută în cursul zilei de 9 aprilie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada martie 2025 - martie 2026, o tânără în vârstă de 27 de ani, din Craiova, angajată ca educator, ar fi manifestat comportamente ce se încadrează în infracțiunea de purtare abuzivă față de unii copii aflați în grija sa, în timpul programului de lucru.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, copiii ar fi fost puși să se bată între ei, părinții reclamând și jigniri și amenințări.