Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică în relația cu SUA, în valoare de 565.000 de dolari pe lună© adevarul.ro

Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică în relația cu SUA, în valoare de 565.000 de dolari pe lună

, 6 știri, 0 vizualizări

„Aprofundarea relației strategice cu Statele Unite ale Americii, în toate domeniile, este un obiectiv de interes național, asumat la nivel instituțional și susținut prin consens politic de forțele democratice pro-occidentale din România. El răspunde, de asemenea, unei așteptări a majorității cetățenilor noștri. Prin proiecte bilaterale concrete, în domeniile apărării, securității, energiei și tehnologiilor de vârf, România devine mai puternică, deopotrivă în beneficiul românilor, al aliaților și partenerilor țării noastre.

În sensul celor de mai sus, Administrația Prezidențială informează că a încheiat un contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA.

Contractul vizează atingerea unor obiective de importanță strategică pentru România:

Contractarea acestor servicii s-a făcut pe temeiul unui acord politic asumat explicit de liderii partidelor și formațiunilor parlamentare pro-occidentale și e în conformitate cu atribuțiile constituționale ale Președintelui României în domeniul politicii externe și al securității naționale.