
Adolescentul care s-a lovit la cap, după ce a căzut de pe trotineta electrică, a murit
Anunțul a fost făcut de reprezentanții spitalului din Sibiu unde copilul a fost internat după accident
„Pacientul în vârstă de 13 ani, internat în cadrul secției Neurochirurgie după ce a suferit o căzătură cu trotineta, a decedat în cursul nopții trecute. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medicii specialiști, starea tânărului s-a degradat constant în timpul spitalizării sale. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate”, au transmis, duminică, reprezentanții spitalului din Sibiu.
Accidentul s-a produs pe 2 septembrie, conform publicației Turnul Sfatului. Băiatul, din Porumbacu de Jos, circula pe trotineta electrică și a pierdut controlul direcției. El s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil. Copilul nu purta cască de protecție.