3Foto© antena3.roAlertă epidemiologică de gripă în România după primul deces confirmat și o creștere alarmantă a cazurilor
În raportul săptămânal, INSP indică 102.655 cazuri de infecții respiratorii, incluzând gripă clinică, infecții acute respiratorii și pneumonii, în creștere cu 3,7% față de săptămâna precedentă și cu 15,2% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior. Variația față de media ultimilor șapte ani a fost de 47,3%, semnal clar al intensificării activității gripale.
Numărul cazurilor de gripă clinică a crescut de cinci ori față de aceeași săptămână a sezonului trecut, ajungând la 11.174, în timp ce media ultimelor cinci sezoane pentru această perioadă era de 1.623 de cazuri. Din totalul de cazuri raportate, municipiul București a înregistrat 1.696 de cazuri, Cluj 843, Botoșani 826, Bihor 801, Iași 700 și Neamț 616.
Pe lângă aceste cifre, au fost raportate 62 de cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 11 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 20 mai multe față de sezonul anterior. În total, 133 de cazuri de gripă au fost confirmate de laborator în ultima săptămână, dintre care 60 cu virus gripal AH3, 5 cu AH1 și 68 cu virus A nesubtipat. De la începutul sezonului, bilanțul total al cazurilor confirmate de laborator ajunge la 294, inclusiv 119 cu virus AH3, 13 cu AH1, 3 cu virus B și 59 cu virus A nesubtipat.