Alfred Simonis, pariul câștigător al lui Ciolacu și Grindeanu în Banat2Foto© romaniatv.net

Alfred Simonis, pariul câștigător al lui Ciolacu și Grindeanu în Banat

, 4 știri, 10 vizualizări

PSD a înregistrat victorii importante în Banat, în județe și orașe considerate fiefuri puternice ale liberalilor în zona de vest a țării. Rezultatele cele mai importante sunt recâștigarea Consiliului Județean Timiș, respectiv Caraș Severin.

Alfred Simonis revine la conducerea județului Timiș după două mandate în Parlamentul României.

Deși încă tânăr în politică, Simonis pare ca a înțeles o regulă de bază: niciodată nu întorci spatele celor care te-au votat. Aceasta a fost și deviza după care Alfred Simonis, actual președinte interimar al Camerei Deputaților, și-a construit programul de campanie pentru alegerile CJ Timiș. Acesta a câștigat detașat, cu aproximativ 130.000 de voturi, având un avans de 20.000 de voturi în fața fostului liberal Alin Nica, președintele actual al CJ și principalul său contracandidat. Totodată, la nivel de județ PSD a câștigat 55 de primării în Timiș.

Originar din județul Timiș, Simonis este un produs al școlii politice PSD. Acesta a început activitatea politică în cadrul organizației de tineret a partidului, în anul 2001. Foarte repede, a reușit să avanseze și să conducă organizația locală, respectiv județeană a tineretului social-democrat până în 2019, când a preluat conducerea organizației PSD Timiș.