Amnesty International atrage atenția că statele occidentale aplică ″duble standarde″ în privința drepturilor omului
''Răspunsul robust al Occidentului la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei contrastează puternic cu o lipsă deplorabilă de acțiune substanțială cu privire la încălcările grave de către unii dintre aliații lui, printre care Israel, Arabia Saudită și Egipt. Raportul anual al Amnesty International pentru 2022 evidențiază dublele standarde în lume privind drepturile omului și eșecul comunității internaționale de a fi unită în jurul drepturilor omului și valorilor universale aplicate în mod consecvent'', arată documentul.
''Invazia rusă în Ucraina este un exemplu terifiant despre ce se poate întâmpla atunci când stratele cred că pot nesocoti dreptul internațional și încălca fără consecințe drepturile omului. Răspunsurile la invadarea Ucrainei de către Rusia ne-au dat unele dovezi privind ce poate fi făcut atunci când există voință politică'', a declarat secretarul general al Amnesty International, Agnes Callamard.
Statele Unite, care au primit zeci de mii de ucraineni, au expulzat în perioada septembrie 2021-mai 2022 peste 25.000 de haitieni, în multe cazuri după ce au fost plasați în detenție și supuși torturilor, a avertizat ea.