Ana Maria Popescu, replică acidă pentru Eduard Novak: Sper să veniți dumneavoastră cu aurul de la Tokyo41Foto6Video© antena3.ro

Ana Maria Popescu, replică acidă pentru Eduard Novak: Sper să veniți dumneavoastră cu aurul de la Tokyo

, 62 știri, 67 vizualizări

”Indiferent dacă ne întoarcem de acolo cu medalii sau fără, noi muncim la fel, și noi și antrenorii noștri. În spatele meu am avut doar 4 oamenii la Jocuri. Dar, apropo de finanțare, domnule ministru, am avut sportivi de 43 de ani, care s-au retras din activitate, pentru că nu mai am alții.  Îmi doresc tare mult să ajungeți dumneavoastră la Tokyo și să luați aurul ăla pe care eu nu am fost în stare să îl iau.. Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 mililoane, dar nu e nicio problemă, mai avem timp să mi-l dați și să facem o sală nouă pentru copiii aceia buni”, a declarat Ana Maria Popescu.

Medalia obținută Ana Maria Popescu este prima obținută de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Popescu a povestit condițiile în care s-a pregătit de participarea la Jocurile Olimpice cu parteneri în vârstă de peste 40 de ani.

„Anul trecut, în luna iulie, mergeam într-o cârjă. Și învățam să merg din nou. Nu am avut de demonstrat nimic. Am vrut să îmi demonstrez doar mie însumi că mai pot. Visați, oameni buni! Am demonstrat că se poate, iar dacă eu am putut, oricine poate. Nu contează culoarea medaliei!” a spus vicecampioana olimpică.