3Foto© mediafax.roAnca Alexandrescu și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Capitalei. Ce declară candidata independentă și George Simion
Anca Alexandrescu, candidată independentă pentru funcția de Primar al Bucureștiului, și-a depus vineri, în mod oficial, dosarul de candidatură. În acest demers, Alexandrescu este susținută de partidul AUR, alături de George Simion.
Anca Alexandrescu a afirmat vineri că a luat această hotărâre după șase ani în care a realizat o emisiune la Realitatea Plus, perioadă în care s-a confruntat „zi de zi cu problemele românilor, nu doar cu ale bucureștenilor”.
Ea a mai precizat că „de prea multe ori am fost pusă în situația de a le spune oamenilor că nu pot face mai mult decât ce fac la televizor. A venit momentul să mă implic să fac mai mult. Am experiență atât în domeniul administrației locale, cât și în administrația centrală. Cunosc în adâncul lui statul român. Știu foarte bine unde trebuie să îndreptăm lucrurile, știu de unde trebuie să tăiem, pentru că se scurg bani în proiecte care nu sunt utile cetățenilor bucureșteni”.