Angajații Oil Terminal au intrat în grevă de avertisment și amenință cu greva generală. Cer indexarea salariilor cu 6,5%6Foto© stirileprotv.ro

Angajații Oil Terminal au intrat în grevă de avertisment și amenință cu greva generală. Cer indexarea salariilor cu 6,5%

, 6 știri, 0 vizualizări

Acțiunile de protest continuă după ce Tribunalul Constanța a respins, pe 9 septembrie, ca fiind inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de conducerea Oil Terminal S.A., în contradictoriu cu pârâtul Sindicatul Oil Terminal, cerere prin care se solicita constatarea nelegalității unei greve generale. Sentința judecătorilor nu este definitivă, putând fi atacată prin apel, conform Portalului Instanțelor de Judecată, potrivit Agerpres.

Conform reprezentanților Sindicatului Oil Terminal, în cadrul negocierilor privind noul Contract Colectiv de Muncă, sindicaliștii au cerut o indexare cu 6,5% a salariilor, începând cu 1 august 2026, mărire salarială ce nu a fost acordată, ca urmare a nesemnării unui memorandum la Ministerul Energiei, necesar aprobării majorării salariale - prevedere a noilor reglementări legislative, Oil Terminal fiind o companie cu capital majoritar de stat.

'Am transmis adrese peste adrese și vă transmit că întreaga responsabilitate de declanșare a unei greve generale la Oil Terminal revine Ministerului Energiei și Guvernului României', s-a adresat protestatarilor liderul Sindicatului Oil Terminal, Nicu Androne.