2Foto© stirileprotv.roAngajatorii din Bulgaria cer eliminarea zilelor libere suplimentare acordate când sărbătorile legale pică în weekend
Organizația patronală din Bulgaria, Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria (AIKB), a adoptat o poziție fermă împotriva practicii actuale de a acorda zile libere angajaților atunci când sărbătorile legale "cad" în weekend, pe motiv că sistemul generează pierderi economice semnificative, de milioane de euro, și ar trebui reconsiderat, notează Novinite.
Potrivit grupului, Bulgaria va avea 12 zile de sărbătoare legală oficială în 2026, toate fiind nelucrătoare prin lege. În plus, se așteaptă adăugarea a încă trei zile nelucrătoare, deoarece 25 mai, 7 septembrie și 28 decembrie "cad" duminica. Angajatorii spun că acest lucru reduce efectiv timpul de lucru total și scade producția economică totală.
Organizația estimează că fiecare zi nelucrătoare suplimentară costă economia între 90 de milioane și 120 de milioane de euro. Aceste cifre sunt descrise ca fiind orientative, bazate pe PIB-ul național distribuit pe aproximativ 250 de zile lucrătoare pe an.