3Foto© g4media.roAnunțul făcut de Dacian Cioloș, candidatul României pentru funcția de Secretar General al Francofoniei
Dacian Cioloș, candidatul României pentru funcția de secretar general al Francofoniei, a anunțat sâmbătă, 12 septembrie, că va pune în transparență toate cheltuielile din campanie.
„La finalul campaniei, oricare ar fi rezultatul ei, ca dovadă a responsabilității noastre comune față de cetățeni și de banul public, mă angajez să fac publice cheltuielile efectuate de statul român pentru susținerea campaniei pentru funcția de secretar general al Francofoniei, prin instituțiile care se ocupă de acest demers – Președinția României și MAE.
Va fi un exercițiu legitim de transparență, pentru ca cetățenii să vadă ce fonduri a investit statul român pentru susținerea obiectivelor sale politice în Francofonie, prin intermediul candidaturii pentru funcția de secretar general al acestei organizații”, a transmis Dacian Cioloș, printr-un comunicat de presă.
