Argentina a reușit o nouă remontada, Messi a dat două pase de gol© adevarul.ro

Argentina a reușit o nouă remontada, Messi a dat două pase de gol

, 5 știri, 0 vizualizări

L-am iubit pe Hagi al nostru, după părerea mea singurul din lume care lovea mingea perfect din mișcare, din alergare, imprimându-i efecte incredibile. Transversala de pe Wembley știe.

Dar a apărut Lionel, piticul ăsta titan, care l-a transformat până și pe Diego într-o dulce, dar tot mai îndepărtată amintire. Și, cumva, parcă tot mai bun cu trecerea timpului, a ajuns să aibă lumea la piciorul lui. Stângu'.

Nu țineam nici cu Argentina, nici cu Anglia, însă țineam cu Messi în această a doua semifinală a Mondialului. Și pietonul genial ne-a încântat iar. Am spus mereu că mi se pare că Argentina e prea dependentă de el chiar și acum, la 39 de ani. Se spune că toți trag pentru el, că nu e genul de dictator, ci că e iubit și de aceea restul aleargă și pentru el.