Armata israeliană se luptă cu palestinienii și în Cisiordania și continuă să bombardeze Fâșia Gaza. 137 de morți și sute de răniți
Confruntările militare între armata israeliană și grupurile islamiste din Fâșia Gaza au continuat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, bilanțul victimelor ajungând la cel puțin 139 de morți și aproape 1.000 de răniți pe teritoriul palestinian, de unde sunt lansate în continuare rachete.
Un raid aerian israelian care a vizat orașul Gaza sâmbătă dimineață s-a soldat cu cel puțin zece morți, inclusiv copii. Armata israeliană a anunțat că a atacat zeci de poziții islamiste din Fâșia Gaza în cursul nopții, inclusiv lansatoare de rachete ale organizației Hamas și casele unor lideri operaționali.
În cursul nopții, grupurile fundamentaliste Hamas și Jihadul Islamic au lansat aproximativ 200 de rachete spre Israel, în principal spre orașele Beersheba și Ashdod. Cel puțin 19 persoane au fost spitalizate în Beersheba.