Asistentă din Mangalia, acuzată că a furat și vândut medicamente și instrumente medicale ale spitalului la care lucra© hotnews.ro

Asistentă din Mangalia, acuzată că a furat și vândut medicamente și instrumente medicale ale spitalului la care lucra

, 6 știri, 19 vizualizări

O asistentă medicală din Mangalia este cercetată de polițiști, după ce în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, ar fi furat și vândut medicamente și instrumente medicale din gestiunea unității, relatează News.ro.

În acest caz, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, au anunțat că polițiștii au făcut o percheziție într-un dosar penal de delapidare.

”Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie de 39 de ani, angajată în cadrul unei unități medicale, din județul Constanța, și-ar fi însușit, din gestiunea unității, medicamente și instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unității spitalicești”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.