
Atenționare pentru România de la nivel european
România ar trebui să se abțină de la a face modificări substanțiale ale cadrului legal cu puțin timp înainte de alegeri sau de la recurgerea la ordonanțe de urgență pentru a aborda probleme sensibile din punct de vedere politic, reiese din recomandările emise într-un raport al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, cu referire la alegerile locale desfășurate în iunie 2024.
Raportul, adoptat miercuri de Congresul Autorităților Locale și Regionale în cea de-a 48-a sa sesiune, s-a bazat pe o vizită de informare desfășurată pe 24 octombrie 2024 la București, la inițiativa Comitetului de Monitorizare al Congresului ca răspuns la o plângere privind presupuse nereguli în alegerile locale din iunie 2024.
Potrivit unui comunicat publicat miercuri pe site-ul instituției, deși alegerile locale din 2024 din România au fost în general bine organizate, ele au rămas afectate semnificativ de introducerea unei ordonanțe de urgență pentru organizarea alegerilor locale și a celor pentru Parlamentul European în aceeași zi, ordonanță emisă cu câteva luni înaintea zilei alegerilor.