
Au fost semnate contractele de mandat pentru noii membri ai Consiliului de Administrație al Romsilva
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu / FOTO: Inquam Photos / George Călin
Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, Apelor și Pădurilor anunță miercuri semnarea contractelor de mandat pentru patru noi membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în care sunt prevăzute noi obligații contractuale, precum și reducerea indemnizației de la 12.500 lei brut la 5.000 lei brut.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) afirmă că „procesul de selecție și numire s-a desfășurat într-un context dificil și sub semnul unei responsabilități imense. Regia traversează o perioadă critică, fără director general numit, cu grave probleme financiare și de guvernanță, iar așteptările față de actualul Consiliu sunt ridicate”.
Contractele membrilor CA Romsilva prevăd obligații ferme privind transparența, competitivitatea și responsabilitatea, dar și sancțiuni, inclusiv revocarea din funcție fără oferirea de compensații bănești. În plus, cuantumul indemnizațiilor a fost redus la 12.500 la 5.000 de lei brut.