AUR a depus un denunț la DNA privind programul SAFE. Partidul lui Simion cere verificarea contractelor semnate cu Rheinmetall2Foto© observatornews.ro

AUR a depus un denunț la DNA privind programul SAFE. Partidul lui Simion cere verificarea contractelor semnate cu Rheinmetall

, 4 știri, 0 vizualizări

AUR a anunțat miercuri că a depus un denunț la Direcția Națională Anticorupție privind programul SAFE. Partidul condus de George Simion cere procurorilor DNA să verifice posibile infracțiuni precum abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals, falsul în declarații în legătură cu modul în care au fost atribuite contractele din cadrul SAFE. AUR susține, într-un comunicat de presă, că există suspiciuni că anumiți operatori economici, între care Rheinmetall, au fost favorizați de guvern.

„Vorbim despre un program prin care România beneficiază de o asistență financiară maximă de 16,68 miliarde de euro, sub forma unui împrumut al Uniunii Europene. La 26 august 2026, România a încasat deja prima plată, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, iar aproximativ 800 de milioane de euro urmează să fie direcționate către tehnică militară și capacități de producție. Când sunt în joc asemenea sume, secretomania, lipsa unei urme documentare clare și suspiciunile privind favorizarea unor operatori economici nu pot fi trecute cu vederea”, a transmis AUR într-un comunicat de presă.

Astfel, partidul solicită procurorilor DNA să verifice dacă „împrejurările semnalate pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni precum abuzul în serviciu, falsul intelectual, uzul de fals, falsul în declarații, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane sau infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, precum și orice alte fapte penale care ar putea rezulta din administrarea probelor”,