2Foto© realitatea.netBani de la guvern / Peste 2,4 miliarde de lei pentru investiții locale și 188 de milioane de lei - pentru instituții culturale
”Încrederea se construiește prin decizii clare și asumate. Iar astăzi, în ședința de Guvern, am făcut un pas necesar pentru ca sistemul de sănătate să funcționeze fără sincope și pentru ca pacienții să nu fie puși în situația de a aștepta. Guvernul a aprobat alocarea a 1,9 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (CNAS). Este o măsură care asigură continuitatea finanțării în sănătate până la finalul anului”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.
Alexandru Rogobete arată că această decizie înseamnă finanțare esențială pentru decontarea medicamentelor compensate și gratuite, pentru tratamentele din programele naționale de sănătate și pentru serviciile medicale din spitale.
În plus, este garanția că pacienții își pot continua tratamentele fără riscul unor întreruperi.
”CNAS funcționează autonom, însă responsabilitatea mea este să intervin atunci când apar vulnerabilități care pot ajunge la pacient. Această decizie corectează un necesar care nu a fost anticipat și previne apariția unor blocaje cu impact direct asupra oamenilor”, subliniază ministrul Sănătății.