Bărbat, găsit împușcat cu arma de vânătoare
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 că un bărbat a fost găsit împușcat, cel mai probabil cu arma de vânătoare pe care o deține, în comuna Albota.
Bărbatul a fost inspector antifraudă, iar în prezent lucra în mediul privat.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului.
Din primele cercetări, a rezultat că bărbatul de 56 de ani, din Albota, are calitatea de deținător legal al armei de vânătoare găsită în proximitatea sa.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase desfășoară verificări, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliția Argeș.