5Foto© mediafax.roBernardo Silva, anunțat oficial drept noul jucător al lui Real Madrid
Florentino Perez, boss-ul de pe Bernabeu, a câștigat un nou mandat de președinte al clubului, iar apoi l-a instalat în funcția de antrenor principal pe legendarul Jose Mourinho.
Ulterior, Perez a început să-i facă toate poftele lui Mourinho. Șeful lui Real Madrid a pus ochii pe nu mai puțin de patru fundași, Marc Cucurella, Denzel Dumfries, Ibrahima Konate și Alessandro Bastoni, primul fiind înregimentat, deja, oficial. Însă marți, Real Madrid a oficializat și transferul unui jucător pentru planul ofensiv.
Concret, Real Madrid l-a adus, liber de contract, pe mijlocașul olandez Bernardo Silva, ultima dată la Manchester City. Conform oficialilor de la Real Madrid, Bernardo Silva, 32 de ani, a semnat un contract valabil doi ani cu "galacticii" și a fost cerut în mod expres de Jose Mourinho, astfel că fotbalistul a refuzat oferta rivalilor de la FC Barcelona.