10Foto© cotidianul.roBijuterii, ceasuri și sume de bani, în valoare totală de 3 milioane euro, descoperite în bagajele unor românce, pe Aeroportul Otopeni
„În data de 09.01.2026, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă, s-au prezentat pentru a intra în țară, din direcția Dubai, două femei, cetățeni români, în vârstă de 20 de ani, respectiv 49 de ani.
După ce au efectuat formalitățile de frontieră, persoanele în cauză s-au deplasat spre ieșire, fără a declara autorităților vamale bunurile și sumele deținute. Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor femeii”, arată Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
Astfel, în bagaje au fost descoperite „19 coliere, 34 brățări, 5 inele și 17 cercei din metal galben susceptibil a fi din aur, precum și 5 ceasuri de lux de diferite mărci. De asemenea, în bagaje se aflau și 2.718.500 AED, respectiv 73.400 euro”, conform sursei citate.