Bill și Hilary Clinton nu se prezintă la audierile din Congres despre dosarul Epstein4Foto© mediafax.ro

Bill și Hilary Clinton nu se prezintă la audierile din Congres despre dosarul Epstein

, 6 știri, 0 vizualizări

Fostul președinte american, Bill Clinton, a refuzat să depună mărturie în cadrul unei anchete parlamentare conduse de republicani privind cazul defunctului Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale, afirmând că aceasta este o acțiune partizană, notează Reuters.

De asemenea, și soția acestuia, Hillary Clinton, este așteptată miercuri la audieri în cazul Epstein. Totuși, soții Clinton au anunțat, prin intermediul unei scrisori adresate reprezentantului republican James Comer, că refuză să se prezinte la audieri și afirmă că citațiile care le-au fost trimise sunt „nevalabile din punct de vedere legal”.

„Fiecare persoană trebuie să decidă când a văzut sau a avut destul și este gata să lupte pentru această țară, principiile și poporul ei, indiferent de consecințe. Pentru noi, acum este momentul acela. În ciuda tuturor lucrurilor care trebuie făcute pentru a ajuta țara noastră, sunteți pe punctul de a bloca Congresul pentru a urmări un proces rar utilizat, conceput literalmente pentru a duce la închisoarea noastră. Aceasta nu este soluția pentru problemele Americii și ne vom apăra cu forță”, au scris soții Clinton.