Bogdan Costaș, noul director general interimar al - Money.ro2Foto© money.ro

Bogdan Costaș, noul director general interimar al - Money.ro

, 6 știri, 0 vizualizări

Bogdan Costaș a fost numit director general interimar al operatorului aerian național TAROM, începând cu data de 15 ianuarie 2026, decizia fiind luată de Consiliul de Administrație al companiei. Această schimbare vine după încheierea mandatului lui Costin Iordache, fostul director general, transmite Agerpres.

„Mandatul domnului Costaș Bogdan debutează efectiv din data de 15 ianuarie, odată cu încetarea contractului de mandat al domnului Costin Iordache. Astfel, toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a CA al TAROM și a statului român reprezentat de MTI, în calitate de acționar al TAROM”, se arată într-un comunicat al companiei.

Bogdan Costaș, licențiat în Management, Științe Juridice și Marketing, are o experiență în management de 20 de ani în companii relevante la nivel național, precum ROMATSA, ROMAERO, Aviația Utilitară București sau IAR Ghimbav. Acesta are și licența de pilot de elicopter (PPL), cu calificări pe Robinson R22 și R44, două dintre cele mai utilizate modele civile de instruire și zbor privat, recunoscute pentru cerințele ridicate de precizie și disciplină în pilotaj.