© adevarul.roBolojan: Este imoral să-l critici pe cel care stinge focul după ce guvernele trecute au dat foc casei României
Premierul interimar Ilie Bolojan a comentat joi la ultimele date publicate de Institutul Național de Statistică privind inflația, creșterea prețurilor și evoluția economiei, susținând că actualele dezechilibre sunt rezultatul unui cumul de decizii economice din anii anteriori și al unor politici fiscale expansive.
În acest context, șeful interimar al Guvernului a afirmat că este incorect ca actuala conducere să fie criticată pentru efectele măsurilor de corecție fiscală, pe care le consideră inevitabile.
„Este anormal și imoral ca atunci când guvernele care au fost în 2023-2024 au dat foc la acoperișul casei României să vii și să-l critici pe cel care vine să stingă focul, pentru că, atunci când stingi focul, în mod inevitabil, apa mai distruge câte ceva care oricum n-ar fi putut fi salvat”, a declarat Ilie Bolojan.

