4Foto© stirileprotv.roBucureștiul intră în clasamentul celor mai atractive 30 de orașe europene pentru investiții imobiliare
Potrivit unui comunicat al companiei de consultanță, raportul arată un context favorabil pentru Europa Centrală și de Est, în condițiile în care companiile de producție și logistică se uită mai atent la această regiune, datorită costurilor cu utilitățile mai accesibile și forței de muncă bine pregătite. Astfel, România se bucură de perspective pozitive și de vizibilitate mai bună în rândul investitorilor din sectorul imobiliar.
Deși capitala României ocupă doar locul 30 în clasament, fiind urmată de Istanbul și Sofia, ea este mai vizibilă acum pe radarul investitorilor internaționali, care au posibilitatea de a o compara cu alte orașe din Europa din punctul de vedere al atractivității pentru investiții, folosind aceleași criterii, precizează sursa citată.
Cifrele incluse în clasament arată că Bucureștiul este atractiv mai ales prin prisma evoluției prognozate a populației, pentru care a primit un scor de 2,53, de departe cel mai mare dintre cele 30 de orașe analizate. În schimb, capitala României este dezavantajată față de alte capitale europene de perspectivele modeste de creștere economică în următorii doi ani, evaluate cu un scor de 0,4.