Bulgaria, dispusă să ofere Ucrainei flota sa de avioane MiG-29, arată documentele secrete ale Pentagonului
Bulgaria și-a arătat disponibilitatea de a oferi Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare MiG-29, formată dintr-o escadrilă de 16 aparate, relevă unul dintre documentele clasificate ale SUA scurse pe internet în ultimele zile, potrivit agențiilor de știri EFE și Novinite, citate de Agerpres.
O asemenea acțiune este însă „dificilă”, scrie în documentul Pentagonului datat din 23 februarie, întrucât Bulgaria ar rămâne astfel fără avioane de vânătoare, cel puțin până la sosirea avioanelor F-16 comandate din SUA, dar a căror livrare este întârziată.
Totuși, o altă țară est-europeană care la rândul ei va cumpăra avioane F-16, Slovacia, a donat deja Ucrainei întreaga sa flotă de 13 avioane de producție sovietică MiG-29, rămânând astfel pentru moment fără aviație de vânătoare.