4Foto© stirileprotv.roCadastrul, repornit etapizat
Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat marți, 11 august, de la ora 15:00, pentru personalul ANCPI și al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, după verificările și testele efectuate de specialiști. Repornirea este primul pas pentru reluarea activității de cadastru și publicitate imobiliară, după indisponibilitatea sistemului. Celelalte platforme online ale ANCPI destinate publicului rămân, deocamdată, oprite.
Repornirea de marți vizează exclusiv e-Terra, sistemul informatic integrat prin care se realizează înscrierea, gestionarea și evidența cadastrului și a cărții funciare la nivel național.
Celelalte platforme online ale ANCPI destinate publicului vor fi repuse în funcțiune etapizat, cu anunțarea prealabilă a reluării accesului.